Slovenia: penuria de forţă de muncă este mai pronunţată decât înainte de criza financiară

Autor: Catalina Apostoiu 15.05.2019

Angajatorii din Slovenia se plâng de ceva vreme cu privire la dificultăţile întâmpinate în găsirea de forţă de muncă calificată, dar situaţia a continuat să se înrăutăţească, ajungând mai gravă decât înaintea crizei financiare, notează Total Slovenia News.

Angajatorii cer autorităţilor să ia măsuri prin promovarea muncitorilor străini.

Potrivit datelor oficiale, aproape 50% din angajatorii din Slovenia s-au confruntat cu problema crizei de forţă de muncă în ultimele şase luni.