Inditex, proprietarul Zara, profit înainte de taxe de cinci ori mai mare în România decât în Germania. Fiecare magazin pe care spaniolii îl au în România a obţinut un profit net înainte de taxe de 550.000 de euro, faţă de 100.000 de euro în Germania

Autor: Cristina Rosca 19.05.2019

Fiecare magazin pe care spaniolii îl au în România a obţinut un profit net înainte de taxe de 550.000 de euro, faţă de 100.000 de euro în Germania.



Gigantul spaniol Inditex, proprietarul Zara, a obţinut în România un profit înainte de taxe de cinci ori mai mare ca în Germania, deşi raportul salariilor medii nete lunare este exact invers. Situaţia este aceeaşi în raport cu Polonia, cea mai dezvoltată ţară din regiunea Europei Centrale şi de Est, unde Inditex obţine un profit înainte de taxe de 38 mil. euro faţă de 67 mil. euro pe piaţa locală.

Salariul mediu net în Polonia este aproape dublu însă faţă de cei circa 600 de euro pe care îi primeşte în medie un angajat român lună de lună. În Polonia spaniolii de la Inditex au de două ori mai multe magazine, aproape 250 de unităţi sub toate cele opt branduri ale gigantului din industria modei.

Datele privind profitul net sunt preluate din raportul financiar al Inditex şi pot diferi faţă de cele publicate la Ministerul de Finanţe deoarece fiecare iau în calcul diferite metode de contabilitate.

În economia întregului grup Inditex, fondat de miliardarul Amancio Ortega, România este o piaţă mică, cu o contribuţie de doar 1,5%. Nici la profitul total înainte de taxe piaţa locală nu are o contribuţie majoră, însă contează rezultatele per magazin - atât la vânzări, cât şi profit, pentru că acest indicator arată de fapt cât de performantă e o ţară.