Profi a deschis 19 magazine în aprilie şi a ajuns la un pas de pragul de 1.000 de unităţi

Autor: Cristina Roşca 16.05.2019

Cea mai extinsă reţea de magazine a avut afaceri de 1,3 miliarde de euro în 2018, în creştere cu 25%.



Lanţul de magazine Profi, controlat de fondul de investiţii Mid Europa Part­ners, a deschis în luna aprilie 19 super­marketuri şi magazine de proxi­mitate în oraşe mari şi mici din ţară precum Iaşi, Bacău sau Târgu-Ocna.

Dintre des­­chideri 11 sunt pe for­ma­­­tul City (format mai mic des­ti­nat mediului urban), 6 sunt Stan­dard (formatul clasic pentru zona urbană), iar 2 sunt Loco (brand lansat pentru mediul rural). Cu noile des­chideri reţeaua s-a apropiat de pragul de 1.000 de magazine, prag ce nu a mai fost atins de nicio altă reţea până acum. De la începutul lui 2019 au fost inaugurate peste 60 de unităţi, conform datelor ZF.