Amenzi de peste 1 miliard de euro pentru giganţii bancari Barclays, Citigroup şi JPMorgan după ce Comisia Europeană a demonstrat că au manipulat tranzacţiile de pe piaţa valutară

Autor: Alex Ciutacu 16.05.2019

Giganţii din industria bancară Barclays, Citigroup, JPMorgan, Mitsubishi şi Royal Bank of Scotland au primit amenzi de 1,07 miliarde euro din partea Comisiei Europene, pentru că au manipulat tranzacţiile de pe piaţa valutară pe 11 monede naţionale diferite, potrivit CNBC.

Gigantul elveţian UBS a fost exceptat şi nu a primit amenda de 285 de milioane de euro pe care autorităţile o pregăteau, deoarece elveţienii sunt cei care au alertat Comisia Europeană cu privire la existenţa a două carteluri în industria bancară.

Industria financiară a fost lovită cu amenzi de miliarde de euro la nivel global în ultimul deceniu pentru că diferiţi actori grupaţi în carteluri au manipulat valute şi indici de referinţă.

„Companiile şi oamenii depind de schimbul valutar al băncilor pentru a realiza tranazcţii peste hotare. Activităţile de tranzacţionare pe schimb valutar reprezintă una dintre cele mai mari pieţe din lume, care valorează miliarde de euro în fiecare zi”, atrage atenţia Margrethe Vestager, Comisarul European pentru competitivitate.

Vestager a dus în ultimii ani o luptă strânsă împotriva jucătorilor care operează prin practici anti-concurenţiale, de la industria financiară şi până la sectorul giganţilor din hi-tech.

„Astăzi am amendat Barclays, Royal Bank of Scotland, Citigroup, JPMorgan şi MUFG Bank (Mitsubishi UFJ Financial Group), iar decizia luată în privinţa acestui cartel trimite clar mesajul că noi, Comisia Europeană, nu vom tolera un astfel de comportament în niciun sector din pieţele financiare. Comportamentul acestor bănci a subminat integritatea sectorului pe cheltuiala economiei europene şi a consumatorilor”, adaugă Vestager.

Investigaţia a durat şase ani şi a scos la iveală faptul că anumiţi traderi de la mai multe bănci  - care sunt responsabili pentru tranzacţionarea pe schimb valutar, o formă de tranzacţionare intra-day – au făcut schimb de informaţii sensibile şi de planuri de tranzacţionare prin diferite platforme profesionale de comunicare.