România se împarte între oraşele vibrante şi oraşele depresive: Liderii oraşelor triste sunt obedienţi faţă de puterea de Bucureşti, în timp ce oraşele vibrante sunt economic egoiste, considerând că dacă lor le este bine totul este ok

Asistăm în ultimii ani la transformări profunde şi dinamice, fără precedent, ale mediului urban care   şi-au pus puternic amprenta pe mediul social, economic şi, implicit, pe habitat.

Incontestabil, vedeta acestor transformări este apariţia “oraşului vibrant”, rebel de altfel, după unii specialişti în dezvoltarea urbană. Metamorfozarea acestuia atinge apogeul dezvoltării urbane. În acest context plin de schimbări, ne confruntăm cu apariţia unor situaţii de neconceput până acum câţiva ani. Cu alte cuvinte, întâlnim într-o anumită zonă a ţării, oraşe care se relansează din punct de vedere economic şi care pot concura , ca nivel al PIB-ului, cu  multe  judeţe.

Definirea exhaustivă a oraşului vibrant este greu, dacă nu chiar aproape imposibil de realizat, întrucât oraşul este caracterizat printr-un cumul de factori ce generează o dezvoltare după modelul “diesel”, în tot acest timp, el funcţionează şi se montează, tot mai mult. Probabil principala caracteristică a oraşului vibrant este atracţia de care se bucură în rândul investitorilor, dar şi a celor care doresc să locuiască aici pentru că aceştia întrevăd spaţiile “însorite” din punct de vedere economic. E ca un “burete” al fondurilor europene şi am putea spune, utilizând un limbaj neacademic, ele sunt oraşe “wow” sau oraş aflate pe “fast forward” .

În contrast cu oraşul vibrant, se situează oraşul depresiv (terra nullis). Aici nu se întâmplă nimic senzaţional…Acesta are o administraţie captivă în matricea neputinţei, şi este multilateral traumatizat de impotenţa conducătorilor secătuiţi de idei, depăşind uneori, chiar şi pe regizorii de filme porno.

Liderii tristelor oraşe sunt veşnic obedienţi mioritic faţă de şefii de la Bucureşti. Ei au temele făcute şi-şi pot justifica oricând eşecurile managementului lor, dând prompt explicaţii lemnoase sau “ufo” . Poate cel mai grav fenomen petrecut în aceste oraşe umilite prin ignorare, este acela de sărăcie socială şi excluziune. Explicând altfel, nu toţi oamenii primesc aceleaşi şanse de dezvoltare .

Ar fi o mare eroare să credem că este doar o diferenţă între oraşele rebele şi cele depresive. Nu! nu este doar o diferenţă .Este  o mare discrepanţă şi care probabil, se va amplifica în viitor.

Care sunt factorii contribuitori la înflorirea unui oraş cu mult peste media altora? Să fie vorba despre resursele naturale ale regiunii ori din proximitate sau de investiţiile de capital sau de calitatea sistemului educaţional sau de calitatea şi ,mai mult, de angajamentul forţei de muncă din habitat?

Ce condiţii trebuie să îndeplinească un oraş pentru a fi vibrant?

Se vehiculează în media faptul că oraşul Cluj ar fi un model de oraş vibrant, care ar fi un fel de Sylicon Valey de România, un veritabil model care ar trebui replicat de cât mai multe oraşe.

Dar lista cu oraşe vibrante poate continua cu Iasi, Brasov, Timişoara. Nu este întâmplător faptul că judeţele conduse de oraşe vibrante se află în topul fruntaş al PIB-urilor la nivel naţional.

Ce au în comun aceste oraşe?

În primul rând faptul că afacerile locale se menţin active pe radarul fondurilor de investiţii din domeniile de vârf ale tehnologiei, ducând astfel la crearea de noi locuri de muncă, bine plătite, cu mult peste media naţională.

 Oraşele vibrante permit astfel locuitorilor, urcarea în piramida lui Maslow mult mai rapid, cu paliere de staţionare minime. Acest lucru sporeşte creşterea atractivităţii pentru forţa de muncă înalt calificată.

Ele au o abundenţă intimidantă de oferte de joburi şi oferă exces de alternative pentru cei care sunt în căutarea unui loc de muncă.

Oraşul vibrant trebuie să fie un spaţiu prietenos pentru utilizarea şi aplicarea noilor tehnologii care, la rândul lor, vor avea un rol de levier în creşterea PIB-ului local. Primarii din aceste oraşe împreună cu întreaga administraţie au o atitudine probussines, acţionând ca un veritabil facilitator pentru mediul de afaceri. Deoarece au devenit un magnet pentru mulţi tineri dornici de afirmare, acestea îşi lărgesc în permanenţă rezervorul de minţi care pot genera idei noi. Oraşul vibrant nu este doar o formă urbană de comuniune, ci şi un sistem metabolic efervescent.

Oraşele vibrante au în comun ceva ce nu poate fi ignorat, sunt centre universitare cu tradiţii puternice. Universităţile din aceste oraşe sunt veritabile brenduri, iar sinergia dintre acestea şi mediul de afaceri este de notorietate. Nexul universitate-mediul de afaceri-administraţie publică este fundamental pentru prosperitatea comunităţilor. Centralitatea acestui nex a angrenat o imensă volantă socială care, la rândul ei, a generat o creştere economică vizibilă în comunităţile respective.

Trebuie să facem distincţie între universităţile existente înainte de 1990 şi cele înfiinţate după acest an, de stat sau particulare, multe fiind de slabă factură educaţională, aşa-zisele “universităţi void” (care nu returnează nimic) prin care se trece precum treceau copiii de plugari în anii 50 prin facultatea de filozofie.

Profesorul Călin Hentea de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, afirma faptul că pentru oraşele depresive este recomandată psihoterapia administrativă. Pare o idee benefică, dar cine este în măsură din cei care populează funcţiile publice să înţeleagă acest concept? Mulţi, poate prea mulţi, au nimerit în administraţia publică precum Pilat în Crez, unii având facultăţi făcute în fundul curţii, doar pentru a se menţine pe post.

Oraşele care nu au universităţi performante nu înseamnă că nu se pot dezvolta şi nu pot dobândi titlul de oraş vibrant.

Prin identificarea unui mix de politici locale, prin mai multă elasticitate acţională şi decizională, printr-o reacţie puternică la încremenirea şi autosuficienţa din administraţia publică, oraşele depresive pot modifica relieful mediului de afaceri deschizând drumul spre eficienţa sporită. Primarii trebuie încurajaţi să se lepede de comportamentul de preşedinte de bloc care, periodic, mai văruiesc un copac sau o bordură doar pentru a se afla în treabă, iar la momentele de bilanţ se bat cu pumnul în piept, precum maimuţa Judy, că au mai miruit o conductă. Ei trebuie să înţeleagă faptul că oraşele veşnic ghemuite nu se pot dezvolta şi că economia acestora rămâne veşnic letargică. Stoparea promovării maligne a incompetenţei în administraţia publică este o soluţie pentru depăşirea situaţiei.

Un alt factor important în dezvoltarea oraşelor, este reprezentat de implicarea cetăţenilor într-un urbanism pledant, participativ şi regenerativ, concomitent cu dezvoltarea mândriei de a aparţine unei comunităţi performante. Pentru aceasta oamenii trebuie cablaţi la evenimentele cetăţii, să fie implicate, măcar digital, iar obsesia unora de a se disocia de viaţa publică, şi a face un titlu de glorie din aceasta, trebuie să înceteze.

Oraşele vibrante nu trebuie să pice în “sindromul arcei” sau să cocheteze cu egoismul economic, crezând că, dacă lor le este bine, totul este okay. De asemenea, ele trebuie să se implice mai mult în dezvoltarea tuturor oraşelor prin oferirea de consultanţă în digitalizarea acestora, în platformificarea serviciilor publice, în smartificarea întregii administraţii.

Băcanu Gheorghe este şef serviciu la o companie privată din domeniul auto.