Ford începe „marea restructurare”: Producătorul american de automobile va reduce 10% din forţa de muncă. Mii de angajaţi, afectaţi

Autori: Izabela Cutieru , Mediafax 20.05.2019

Ford Motor a anunţat, luni, că va reduce aproximativ 10% din forţa de muncă la nivel global, până la sfârşitul lunii august. Mişcarea face parte dintr-un proces amplu de restructurare, ce va asigura economii anuale de 600 de milioane de dolari pentru producătorul american, informează Reuters.

Directorul executiv al Ford, Jim Hackett, a transmis printr-un e-mail adresat angajaţilor că restructurările includ atât achiziţii facultative, cât şi disponibilizări, iar un purtător de cuvânt a adăugat că acestea vor avea efecte inclusiv asupra locurilor de muncă. Aproximativ 2.300 de persoane, dintre cele 7.000 afectate, sunt angajate în Statele Unite, a menţionat acesta.

În cadrul restructurărilor, Hackett a afirmat că vor fi reduse aproximativ 20% dintre posturile managerilor de nivel superior, într-o mişcare menită, de asemenea, să reducă birocraţia şi să asigure rapiditate şi eficienţă în adoptarea deciziilor.

„Pentru a reuşi în această industrie competitivă şi pentru ca Ford să fie una dintre companiile câştigătoare în contexul unui viitor aflat în continuă schimbare, este necesară o reducere a birocraţiei, rapiditatea proceselor decizionale, concentrarea asupra muncii calitative şi reducerea costurilor”, a mai scris Hackett în e-mail. Notificarea angajaţilor afectaţi din regiunea Americii de Nord va începe marţi, urmând a fi finalizată până la 24 mai, a adăugat acesta.

Lucrările de restructurare vor continua în Europa, China şi America de Sud şi se aşteaptă să fie finalizate până la sfârşitul lunii august.