Mişcări pe piaţa materialelor de construcţii: Wienerberger l-a recrutat ca director general pe Iulian Mangalagiu, fostul CEO al Brikston, principalul competitor

Autor: Alina-Elena Vasiliu 21.05.2019

În 2017, Wienerberger a vrut să cumpere Brikston, însă tranzacţia a picat.



Iulian Mangalagiu, fostul director general al producătorului de cărămizi Brikston Iaşi, a plecat la concurenţii de la Wienerberger România, unde ocupă funcţia de managing director. El îl înlocuieşte astfel pe Corneliu Fecioru, care a lucrat în companie vreme de şapte ani. „Wienerberger România anunţă numirea, cu efect imediat, a lui Iulian Mangalagiu ca managing director şi purtător de cuvânt al boardului”, se arată într-un comunicat de presă.