Niki Lauda, unul dintre cei mai mari piloţi din istorie, de trei ori campion mondial la Formula 1, a murit

Autor: Alexandru Stanila 21.05.2019

Niki Lauda, unul dintre cei mai mari piloţi din istorie, de trei ori campion mondial la Formula 1, a murit luni seară, la vârsta de 70 de ani.

Austriacul, o legendă a sporturilor cu motor, a câştigat admiraţia unor întregi generaţii pentru fantasticul său talent pe pistă, câştigând două titluri cu Ferrari şi unul McLaren în 1975, 1977 şi 1984. Cel de-al doilea campionat mondial l-a câştigat la numai un an după ce, în 1976, a suferit un accident cutremurător la Marele Premiu al Germaniei, în 1976, catastrofă în urma căreia s-a ales cu răni majore şi cu arsuri profunde pe o mare suprafaţă din corp.
În spectaculoşii ani 70-80 ai secolului trecut, când bolizii de Formula 1 erau infinit mai puţin tehnologizaţi decât acum, iar victoria în curse ţinea în special de măiestria piloţilor, pe circuitele de curse se ducea o luptă acerbă între numeroşi aşi ai volanului. Niki Lauda a concurat în 171 de curse, câştigând 25 dintre ele.

Niki Lauda suferise în urmă cu 8 luni un transplant de plămân. Anunţul decesului a fost făcut de familia sportivului: "Cu adâncă tristeţe, anunţăm că iubitul nostru Niki ne-a părăsit luni".

Niki Lauda a devenit o figură legendară a sportului datorită calităţilor şi personalităţii sale. S-a apucat de pilotaj în pofida opoziţiei părinţilor. A dovedit rapid un talent excepţional, dublat de un curaj fantastic şi un stil propriu, care punea inteligenţa şi raţionamentul, inclusiv în cursă, pe primul plan.

A debutat în Formula 1 în 1971, când avea 22 de ani. După trei ani la echipe mici, fără posibilităţi, abilităţile sale l-au convins pe Enzo Ferrari să-l aducă la scuderia căluţului cabrat în 1974. De aici a început ascensiunea marelui Niki Lauda spre legendă. În prima cursă a urcat pe podium, la a treia a obţinut deja victoria, în sezonul următor a luat titlul mondial.

Accidentul de la Nurburgring a fost groaznic. Prins în maşina în flăcări, a suferit arsuri şi i-au fost afectaţi inclusiv plămânii. Medicii şi-au pus problema dacă va supravieţui, dar Niki Lauda a surprins întreaga lume recuperându-se spectaculos, iar 6 săptâmâni mai târziu concura din nou, urcând în maşină bandajat şi cu dureri mari după operaţiile suferite.

Niki Lauda s-a retras în 1979, după al doilea său titlu mondial, dedicându-se afacerilor - îşi deschisese între timp propria companie aeriană. A revenit însă pe circuit, spectaculos, în 1982, pentru duelul cu o altă legendă a Formulei 1, Alain Prost. Doi ani mai târziu a câştigat titlul, în 1984, după un sezon incredibil de disputat cu francezul, care îi era şi coleg la McLaren.

Lauda s-a retras a doua oară - şi definitiv - în 1985, din acel moment concentrându-se asupra afacerilor, inclusiv asupra managementului unor echipe de Formula 1.