România ar putea primi mai puţine fonduri europene: Comisia Europeană ar putea reduce fondurile europene când nu se respectă statul de drept

Autori: Alexandru Costea , Mediafax 21.05.2019

Comisarul European pe Buget, Günther Oettinger, a declarat, marţi, că în cazul în care un stat membru UE încalcă principiul statului de drept, situaţie în care s-ar putea afla şi România, Comisia Europeană ar putea decide să restricţioneze accesul la fonduri europene pentru statul respectiv.

"Am putea să prevedem, atunci când nu se respectă principiul statului de drept reducerea fondurilor pentru anumite programe sau interzicerea participării la anumite programe şi la anumite genuri de finanţare. Am înţeles că două treimi din majoritatea Parlamentului European susţin acest demers şi o să vedem cum continuă dezbaterile şi în ce sens se vor îndrepta", a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă la Bruxelles, comisarul European pe Buget şi Resurse Umane, Günther Oettinger.

Acesta a mai spus că Executivul european are obligaţia să acţioneze în acest sens când constată încălcarea statului de drept. Potrivit comisarului, Comisia Europeană este "în strâns contact" cu guvernul român.

"Principiul statului de drept este o valoare foarte importantă a UE şi a fost de la bun început. Este de fapt o obligaţie pentru toate statele membre, o chestiune prevăzută în dreptul primar, în Tratatul de la Lisabona. Comisia nu are doar dreptul, ci obligaţia ca, atunci când constată că statul de drept este încălcat sau îngrădit sau acest principiu este restricţionat, să acţioneze. Asta facem deja în Polonia şi, după decizia Parlamentului European, o facem şi în Ungaria. Am discutat despre acest lucru cu reprezentanţii Guvernului român. Suntem în strâns contact cu ei. Acum Comisia va trebui să vadă dacă şi când se înregistrează progrese în România sau dacă iau acţiuni care încalcă principiul statului de drept.

Günther Oettinger a susţinut că această problemă nu are "nicio legătură" cu exercitarea Preşedinţiei României la Consiliul UE, care "se desfăşoară cu succes" în prima jumătate a anului 2019.

"Sunt optimist că aceste condiţionalităţi legate de statul de drept vor fi aplicate în următoarea decadă", a mai afirmat oficialul de la Bruxelles.

Întrebat de presă dacă împărtăşeşte îngrijorările guvernului german privind situaţia statului de drept din România, comisarul european a declarat că Executivul de la Berlin susţine propunerea Comisiei.