Compania Air Bucharest, controlată de familia Yapici, a avut afaceri de 35 mil. lei în 2018 din curse charter

Autor: Mirabela Tiron 22.05.2019

Bazele firmei au fost puse în 2010 de antreprenorul turc Hassan Yapici şi Oana Yapici, care mai controlează agenţiile de turism Kusadasi şi Fibula.

Compania aeriană Air Bucharest, ce operează curse charter şi e controlată de familia Yapici, a finalizat anul trecut cu afaceri de 35 mil. lei, în scădere faţă de nivelul de 41 mil. lei de anul anterior, arată datele publice de pe site-ul Ministerului de Finanţe.

Operatorul aerian a raportat un profit net de circa 500.000 de lei anul trecut, faţă de 1,4 mil. lei anul anterior, arată aceeaşi sursă. În total, com­pania avea 40 de angajaţi.