Săptămâna alegerilor europarlamentare: Românii pot afla cu ajutorul CNP-ului care este secţia lor de vot

Autor: Dragoş Dinu 22.05.2019

Românii care merg la vot pe 26 mai, şi nu numai, pot afla cu ajutorul CNP-ului care este secţia unde pot vota, cu toate datele de localizare a acesteia, prin intermediul Registrului electoral, un sistem informatic naţional de înregistrare a datelor de identificare ale cetăţenilor cu drept de vot şi a informaţiilor privind arondarea acestora pe secţii de votare.

Registrul este administrat de Autoritatea Electorală Permanentă şi conţine toţi cetăţenii români care au drept de vot.

Prin accesarea Registrului electoral, românii pot verifica înscrierea în evidenţele electorale, nefiind necesară deplasarea acestora la sediul primăriilor.

Astfel, primarii au responsabilitatea de a opera în acest sistem informatic pentru înregistrarea şi actualizarea datelor de identificare ale alegătorilor şi a informaţiilor privind arondarea acestora pe secţii de votare, potrivit Autorităţii Electorale Permanente.

Numărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral la data de 28 februarie 2019 este de 18.937.258, cu 200 mai mulţi faţă de ultima informare publică realizată de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pe această temă, potrivit căreia, la data de 31 decembrie 2018 figurau în Registrul electoral 18.937.058 de alegători români.