Uberiştii deschid şampania: Premierul Dăncilă anunţă o OUG care reglementează activităţile de ride-sharing

Ziarul Financiar 23.05.2019

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că ordonanţa de urgenţă care reglementează activităţile de tip ride-sharing va fi pusă joi în transparenţă decizională, urmând să fie adoptată săptămâna viitoare de către Guvern.

„Un alt subiect important aflat în atenţia publică este reglementarea activităţii de ride-sharing care aştepta demult o soluţie legislativă. Ministerul Transporturilor şi Ministerul Dezvoltării au avut în ultima săptămâna consultări repetate cu toţi factorii implicaţi, proces apreciat de către toate părţile. Astăzi proiectul de ordonanţă de urgenţă referitor la acest subiect va fi pus în consultare publică, urmând ca săptămâna viitoare să adoptăm soluţiile convenite”, a afirmat Viorica Dăncilă, în debutul şedinţei de Guvern.

Situaţia a fost creată de modificarea Legii taximetriei care a venit înainte de a fi implementate şi reglementările privind ride-sharing-ul aşa cum anunţase Guvernul după protestele taximetriştilor. La scurt timp după intrarea în vigoare a Legii taximetriei (începutul lunii mai - n.r.), timpii de aşteptare în cazul transportului Uber, Bolt şi Clever au crescut şi cu 50%, iar tarifele s-au mărit de patru ori.

Anterior oficiali guvernamentali au anunţat că Guvernul lucrează la un act normativ care să reglementeze activitatea de ride-sharing, în contextul în care OUG care a modificat legea taximetriei care a intrat joi în vigoare nu are prevederi clare pentru acestea.

În context, ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a caracterizat drept „fake news” informaţiile legate de interzicerea companiilor de ride-sharing, precizând că domeniul va fi reglementat în curând, proiectul de act normativ urmând a fi pus în dezbatere publică în curând.