Bursa de la Bucureşti după rezultatele alegerilor şi condamnarea lui Liviu Dragnea: creştere de 1,3% pe un rulaj de 45 mil. lei în doar câteva ore

Autor: Tibi Oprea 28.05.2019

Investitorii au fost mai activi după aflarea rezultatelor alegerilor parlamentare şi condamnarea lui Liviu Dragnea, astfel că marţi Bursa de la Bucureşti a prezentat o dinamică mai bună decât în şedinţa de luni. Astfel, la ora 13.30 erau înregistrate creşteri pe toţi indicii bursieri, cu un plus de 1,3% pentru indicele principal BET, în contextul unui rulaj de 45 milioane de lei, peste media zilnică tranzacţionată. Astfel, după alegerile europarlamentare de duminică, BET înregistrează de luni o creştere cumulată de 1,95%, la 8.349 de puncte.

Cele mai tranzacţionate acţiuni de la jumătatea şedinţei de marţi erau acţiunile BRD, care înregistrau plus 2,53%, pe un rulaj de 16 mil. lei, urmate de acţiunile Băncii Transilvania, care se tranzacţionau în creştere cu 2,27%, pe un rulaj de 10,2 mil. lei.

Cea mai mare creştere a preţului au înregistrat-o însă acţiunile Sphera, care au avut luni plus 3,17%. La polul opus, Vinăriile Purcari şi-au adâncit scăderea înregistrată luni, de minus 1,88%, la minus 3,35%, respectiv până la 20,2 lei pe acţiune.