Germania suspendă fondurile de ajutorare pentru Uganda

Autor: Catalina Apostoiu 29.05.2019

În 2018, ONU a descoperit că milioane de dolari din fonduri de ajutorare au fost deturnate în Uganda.

Acum, Germania şi-a suspendat parţial finanţarea în încercarea de a obliga Uganda să accelereze investigaţiile, notează Deutsche Welle.

Guvernul german a decis să suspende fonduri de 100 milioane de euro promise ţării sud-africane anual, urmând exemplul Marii Britanii, după ce o anchetă a ONU a descoperit dovezi de corupţie şi nereguli de ordinul milioanelor de dolari.

Scandalul a izbucnit după ce un oficial din cadrul guvernului Ugandei a notificat ţările donatoare că sume importante de bani au fost retrase din contul unde fuseseră depuse.