Banca Transilvania, la maximul din 2019. Bursa românească urcă cu 3,14% în a doua cea mai bună şedinţă din 2019 încoace

Autor: Liviu Popescu 29.05.2019

♦ „Cred că a reapărut optimismul în rândul investitorilor ori poate s-au mai disipat eventualele temeri în privinţa cadrului legislativ.“ ♦ „Pe piaţa de capital a apărut un sentiment pozitiv în contextul evenimentelor interne din ultimele două zile.“

Indicele bursier BET, reprezentativ pentru evoluţia bursei de la Bucureşti, s-a apreciat marţi cu 3,14% şi a înregistrat astfel a doua cea mai bună şedinţă din 2019 în contextul în care cele două acţiuni bancare – Banca Transilvania şi BRD – au urcat cu 3,64%, respectiv 2,7%, potrivit datelor BVB.