Reţeaua Dedeman, maşină de făcut bani: În 2018 profitul celei mai mari companii antreprenoriale româneşti a trecut de 1 mld. lei

Autor: Bogdan Alecu 30.05.2019

Dedeman, cea mai mare companie antreprenorială românească, a înregistrat în 2018 o cifră de afaceri de 7,22 mld. lei (1,55 mld. euro) în creştere cu 14% faţă de anul anterior. Dedeman, compania controlată de fraţii Adrian şi Dragoş Pavăl are cea mai extinsă reţea de magazine de bricolaj şi deţine inclusiv proiectele de birouri The Bridge din Bucureşti şi The Office din Cluj-Napoca.

Profitul net al companiei a ajuns în 2018 la peste 1 miliard de lei, ajungând la 1,013 mld. lei (218 mil. euro), în creştere cu 14% faţă de anul anterior.

Retailerul de bricolaj Dedeman a ajuns la finalul aunlui trecut la o reţea de 49 de magazine după ce în septembrie 2018 a deschis magazinul din zona Pantelimon din Bucureşti, în urma unei investiţii de 15 mil. euro. Acesta este al şaselea magazin din Bucureşti al reţelei fondate de fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl. Dedeman şi-a majorat profitul cu aproape 25% în 2017 faţă de anul anterior. Valoarea profitului s-a situat astfel la 889 mil. lei (circa 193 mil. euro), cel mai înalt nivel înregistrat de companie până acum. Cifra de afaceri a companiei a fost în 2017 de 6,33 mld. lei (1,4 mld. euro), în creştere cu 20% faţă de anul anterior.

În 2017 Dedeman a deschis magazinul din Băneasa, în urma unei investiţii de 36 mil. euro, cel mai mare şi scump magazin din cadrul reţelei. Tot anul trecut, au mai fost deschise magazine în Turda şi Iaşi. În toate cele 49 de magazine Dedeman, lucrează peste 10.600 de angajaţi.

Cei doi antreprenori care controlează retailerul de bricolaj Dedeman, cea mai mare companie antreprenorială românească, au devenit activi pe piaţa de capital bucureşteană în 2017, atunci când, pe lângă achiziţiile din cadrul Cemacon, aceştia au ajuns să deţină două pachete de câte apoximativ 5% în cadrul companiilor energetice Electrica, Transelectrica şi Conpet.

În plus, cei doi investitori români au preluat în vara anului trecut şi proiectul de birouri The Bridge din zona Orhideea din Capitală în cea mai mare tranzacţie realizată vreodată în România pe piaţa de office - 200 mil. euro, iar anul acesta au plătit circa 130 mil. euro pentru proiectul The Office din Cluj.