Grace Couture Cakes atacă piaţa francizelor. Primele oraşe vizate: Cluj-Napoca, Oradea, Timişoara, Iaşi şi Constanţa

Autor: Cristina Bellu 30.05.2019

Investiţia într-un cake shop porneşte de la 55.000 de euro.



Alina Sudriu, fondatoarea businessului Grace Couture, care deţine trei cofetării în Bucureşti, anunţă extinderea businessului de retail în sistem de franciză, primele oraşe vizate de antreprenoare pentru dezvoltarea reţelei de cake shops sunt Cluj-Napoca, Oradea, Timişoara, Iaşi şi Constanţa.

”Am deschis anul acesta cel de-al treilea cake shop din Capitală, iar extinderea reţelei de retail prin găsirea de parteneri locali este un pas pe care îl evaluăm de doi ani şi la care am lucrat în ultimele şase luni alături de o echipă de consultanţi, pentru a găsi formula perfectă. Am reuşit să creăm un sistem care aduce simplitate operaţională partenerilor, un aspect important în acest domeniu“, explică Alina Sudriu.