Primăria Capitalei vrea să împrumute „de urgenţă” 100 de milioane de euro de la Trezorerie pentru datoriile RADET

Autor: Nicolae Oprea 30.05.2019

Primăria Capitalei a convocat, joi, o şedinţa de îndată a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, pentru un proiect prin care municipalitatea vrea să împrumute de la Ministerul Finanţelor aproape 100 de milioane de euro, pentru plata datoriilor pe care le are RADET.

„Se aprobă contractarea de la Ministerul Finanţelor Publice a unui împrumut din venituri din privatizare în valoare de 462.661.949 lei (aproape 100 de milioane de euro), cu o maturitate de maximu 20 de ani. Contractarea împrumutului se face pentru plata subvenţiilor restante aferente furnizării energiei termice către populaţie”, se arată în proiectul care va intra pe ordinea şedinţei de îndată.

La ora transmiterii ştirii, la Primăria Capitalei se desfăşoară şedinţa ordinară CGMB pe luna mai, urmând ca după aceasta să se ţină şedinţa pentru plata datoriilor RADET.

De asemenea, Gabriela Firea nu mai este prezentă la şedinţa ordinară, însă, potrivit surselor MEDIAFAX, primarul va veni la şedinţa de îndată.