Declinul puternic al populaţiilor active din Europa de Est ar putea stoarce vlaga din economiile regiunii

Autor: Catalina Apostoiu 31.05.2019

Vestea bună este că cresc salariile. Cea rea este că această creştere se va resimţi la nivelul inflaţiei, forţând băncile centrale să majoreze dobânzile.



Populaţiile active în scădere din Europa de est ameninţă să erodeze profitabilitatea băncilor, să submineze pieţele imobiliare şi să-i forţeze pe producători să investească în noi tehnologii ca robotica, avertizează Moody’s, potrivit Financial Times.

Avertismentul agenţiei de rating vine în condiţiile în care angajatorii întâmpină dificultăţi în creştere în găsirea de muncitori, deşi declinul forţei de muncă este doar la început.

Şi alţii împărtăşesc această poziţie, compania de consultanţă Capital Economics estimând că trendurile demografice vor „trage creşterea economică în jos cu 0,5, până la 1% pe an în următorii 15-20 de ani“.

„Povestea demografică este sumbră îndeosebi în Europa de est. Emigraţia este uriaşă“, arată Constantine Fraser, analist politic la TS Lombard.

Populaţia a doar 4 ţări est-europene, Polonia, Cehia, Slovacia şi Ungaria, ar putea scădea cu 4% până în 2040, potrivit Moody’s. Totuşi, declinul populaţiei active va fi mult mai pronunţat, de 12%, aproape dublul declinului estimat, de 6,8%, al populaţiei active din UE ca întreg până în 2040.

Populaţiile active sunt în scădere în cea mai mare parte a Europei de Est, iar declinul va continua până în 2060, cel puţin, potrivit ONU. Scăderile aşteptate sunt mai pronunţate decât media estimată pentru Europa Occidentală.

În Ungaria, 77,5% din angajatori spun că penuria de muncitori a reprezentat un factor limitator pentru extinderea producţiei în T1, faţă de 25% în 2014. Cu 5-10% din populaţia activă plecată peste hotare, Ungaria rămâne fără unguri.

Vestea bună este că cresc salariile. Cea rea este că această creştere se va resimţi la nivelul inflaţiei, forţând băncile centrale să majoreze dobânzile.

O posibilă soluţie pentru penuria de forţă de muncă ar fi importul muncitorilor, însă aceasta este improbabilă având în vedere opoziţia publică generală faţă de imigraţia pe scară largă.

Vincent Allilaire, senior credit officer la Moodyís sugerează că o altă soluţie parţială ar fi ca un număr mai mare de femei, dar şi de muncitori mai în vârstă, să se alăture forţei de muncă.

Chiar şi fără mai mulţi muncitori, ţările est-europene ar putea ajunge din urmă ţările vest-europene dacă vor accelera creşterea productivităţii. Unii sunt însă circumspecţi cu privire la această posibilitate.