Descoperă infrastructura: guvernul va acorda despăgubiri de 23 milioane de lei pentru exproprierile de la Centura Capitalei

Autor: Mediafax 31.05.2019

Guvernul va acorda 23 de milioane de lei proprietarilor terenurilor expropriate pentru modernizarea Centurii Bucureşti şi pentru varianta ocolitoare a municipiului Bacău, a anunţat, la începutul şedinţei de joi, premierul Viorica Dăncilă.

„În şedinţa de guvern de astăzi (joi-n.r.) vom lua măsuri care să permită continuarea lucrărilor la două obiective de infrastructură aşteptate de cetăţeni. Mă refer la centura Capitalei şi varianta ocolitoare a municipiului Bacău. Vom aloca fonduri suplimentare în sumă totală de 23 de milioane de lei pentru plata către proprietari a drepturilor cuvenite prin terenurile expropriate“, a declarat Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de guvern.

Şeful Executivului a adăugat că pentru varianta ocolitoare a municipiului Bacău guvernul va acorda 15 milioane de lei, iar pentru proiectul de modernizare a centurii Capitalei sunt estimate 8 milioane de lei. „Infrastructura este un domeniu prioritar, iar guvernul României va continua ritmul susţinut în realizarea proiectelor în acest domeniu“.