Cum vor evolua companiile de ride-sharing până în 2030: Piaţa de ride-sharing ar putea ajunge la două trilioane de dolari. “Tariful mediu plătit de clienţi ar putea scădea cu 80% şi ar deveni mai ieftin decât un bilet de metrou”

Autor: Iulian Tenchiu 01.06.2019

Uber şi Lyft valorează aproximativ 84 mld. de dolari după ofertele lor publice iniţiale masive din acest an. Cu toate acestea, banca elveţiană de investiţii UBS a realizat o serie de calcule şi estimări care au indicat faptul că această piaţă ar putea valora două trilioane de dolari până în 2030, scrie Business Insider.

Mai mult decât atât, analiştii au preconizat că în contextul evoluţiei acestei pieţe, clienţii Uber ar putea scoate din buzunar chiar cu 80% mai puţin pentru o cursă.

“Tariful mediu plătit de clienţi ar putea scădea cu 80% şi ar deveni mai ieftin decât un bilet de metrou. Într-un astfel de scenariu, flota va genera în continuare o marjă de profit sănătoasă de peste 30%,” a declarant echipa de analişti, odată cu publicarea calculelor pe 22 mai.

Cu toate acestea, ritmul de dezvoltare al giganţilor pune în pericol sistemul de transport public. Multiple studii au arătat şi au evidenţiat faptul că companiile de ride-sharing lasă acest sistem fără utilizatori, mai ales la atunci când vine vorba de trenuri şi autobuze.

Lumea deja experimentează într-un ritm lent trecerea către automobilele inteligente, iar companiile vor fi forţate să gestioneze situaţia şoferilor actuali, odată cu intensificarea acestui proces şi înlocuirea acestora cu inteligenţă artificială sau cu roboţi.

“Odată ce s-a ajuns la punctul de inflexiune, credem că ne vom confrunta cu o rată importantă privind adoptarea sistemului robo-taxi. Suntem încrezători că modelul de business robo-taxi funcţionează atât din punct de vedere financiar, cât şi din punct de vedere tehnologic, deşi vom întârziea implementarea acestui system, cu 1-2 ani, pentru a reflecta eficienţa sporită a flotei noastre”, au declarant analiştii.