Tancul german merge în forţă: Kaufland deschide cel de-al patrulea magazin din Cluj-Napoca şi ajunge la o reţea naţională de 126 de unităţi

Autor: Laurentiu Cotu 06.06.2019

Reţeaua de magazine este liderul comerţului alimentar local, cu afaceri de 10,8 mld. lei în 2018.



Lanţul german de hipermarketuri cu preţuri mici Kaufland va deschide joi 6 iunie cel de-al patrulea magazin din oraşul Cluj-Napoca, ajungând astfel la o reţea de 126 de unităţi la nivel naţional.

Magazinul are o suprafaţă utilă totală de aproximativ 5.000 de metri pătraţi şi una de vânzare de aproximativ 2.800 de me­tri pătraţi şi dispune de o parcare cu 198 de locuri. Prin deschiderea acestui nou ma­gazin, Kaufland creează 70 de noi lo­curi de muncă. Noul magazin Kaufland din Cluj-Napoca este primul magazin al reţelei cu faţadă verde, acoperită cu plante agăţătoare.