Cushman & Wakefield Echinox preia administrarea clădirii de birouri Eminescu Office din Bucureşti

Autor: Roxana Rosu 06.06.2019

Firma de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox a fost desemnată să administreze clădirea de birouri Eminescu Office, finalizată recent în Bucureşti, în apropiere de Piaţa Romană.

Aceasta este a treia clădire de birouri preluată spre administrare de Cushman & Wakefield Echinox de la începutul anului, departamentul de Asset Services având atribuţii ȋn gestionarea activităţilor de zi cu zi din clădire, managementul relaţiei cu chiriaşii, supervizarea operaţională, servicii financiare şi raportare către proprietar, prin specialişti on-site şi la sediul central, coordonaţi de Mihaela Petruescu, Head of Asset Services.