Avuţia netă a populaţiei a depăşit pragul de 2.000 mld. lei, marcând maximul ultimului deceniu şi al doilea nivel de bogăţie după 2008

Autor: Claudia Medrega 07.06.2019

Activele imobiliare, care au cea mai mare pondere în avuţia netă a românilor, de aproape 80%, au înregistrat în 2018 un salt de 10,7% faţă de nivelul din 2017, în timp ce creşterea activelor financiare nete a fost de 6,6% ♦ Avuţia netă a populaţiei a atins în 2018 cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, apropiindu-se de vârful din anul de boom economic 2008.

 


Populaţia din România a ajuns la sfârşitul anului 2018 la o avuţie netă de 2.023 de miliarde de lei (apro­xi­mativ 435 mld. euro), iar cea mai mare pondere, de 78%, revine activelor imobiliare, potrivit celor mai recente date ale Băncii Naţionale.

Avuţia netă a populaţiei s-a majorat cu circa 9,8% în 2018 faţă de nivelul de la finele anului 2017, evoluţia fiind determinată atât de avansul activelor finan­ciare, cât şi de majorarea deţi­nerilor de active imobiliare.

Anul trecut, avuţia populaţiei a atins cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu. O valoare mai mare a avuţiei populaţiei, de 2.047 miliarde lei, a fost înregistrată în anul de boom economic 2008.