Investiţiile în economie şi-au luat avânt în TI/2019, plus 5,7%. Andrei Rădulescu, BT: Investiţiile productive sunt în redinamizare

Autor: Iulian Anghel 10.06.2019

În trimestrul I 2019 investiţiile nete în economia naţională au însumat 17,3 miliarde de lei, fiind în creştere cu 5,7%, comparativ cu trimestrul I 2018. Creşterea înregistrată la următoarele elemente de structură arată, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică  vineri, astfel: lucrărilede construcţii noi (plus 20,6%), “şi alte cheltuieli” (plus 6,8%), investiţiile nete în utilaje, inclusiv mijloace de transport (minus 9,8%).

Investiţiile productive sunt în redinamizare T1 2019, comentează Andrei Rădulescu, directorul de analiză macroeconomică al Băncii Transilvania.

„Această evoluţie a fost determinată de contribuţia cererii interne (8,3 puncte procentuale la ritmul anual), susţinută de mixul relaxat de politici economice. Se evidenţiază redinamizarea investiţiilor productive (avans cu 5,4% an/an, cea mai bună dinamică din T4 2017), după scăderea pe parcursul a trei trimestre la rând“, arată Rădulescu.

Consumul privat, arată el, a accelerat de la 5,8% an/an în T4 2018 la 6,7% an/an în T1 2019, evoluţie susţinută de climatul pozitiv din piaţa forţei de muncă şi din piaţa creditului.