Marţi, 11 iunie, apare ZF Top MBA 2019: Comunitatea celor 6.600 de lideri cu MBA „la purtător“

Autor: Adelina Mihai 11.06.2019

Programele de educaţie managerială de tip MBA sau Executive MBA oferite de şcolile de afaceri din România au adunat împreună peste 6.600 de absolvenţi de la începutul anilor '90 până în prezent.

Numai în ultimul an au absolvit cursurile unui astfel de program circa 200 de manageri şi antreprenori din România, iar ponderea celor care vin şi din alte regiuni ale ţării creşte. Ce îl poate motiva pe un manager de top să se întoarcă din nou la şcoală şi să înveţe?

Componenta de networking este un element extrem de apreciat de către absolvenţii acestor programe, pentru că managerii au ocazia să înveţe din experienţa colegilor din alte industrii şi să vadă noi perspective ale unor probleme uzuale din business. De asemenea, partea teoretică este un alt element apreciat de către absolvenţi, pentru că îi ajută să îşi structureze mai bine cunoştinţele de business pe care le-au acumulat până atunci.

De 12 ani, Ziarul Financiar analizează piaţa programelor de educaţie managerială de tip MBA sau EMBA, având în fiecare an suplimente speciale dedicate acestei industrii.