Doi antreprenori cu experienţă în fintech, banking şi inginerie au lansat o aplicaţie pentru abonamente medicale, disponibilă deocamdată în Bucureşti şi Târgovişte

Autor: Roxana Rosu 16.06.2019

Andrei Vasile şi Mihai Vadan, doi antreprenori cu background în fintech, banking, beneficii extra-salariale şi management, au creat SanoPass, o companie ce emite abonamente medicale de prevenţie oferite de angajatori ca beneficii pentru angajaţi, prin intermediul unei aplicaţii mobile.

SanoPass propune un nou tip de abonament medical, adresat cu precădere IMM-urilor şi celor cu profesii liberale. Abonamentele oferă acces la servicii medicale de prevenţie, precum consultaţii, investigaţii şi analize medicale. Serviciile pot fi accesate prin intermediul aplicaţiei mobile într-o reţea de peste 100 de clinici private şi cabinete medicale individuale.

Produsul a fost lansat în luna mai şi este disponibil deocamdată în Bucureşti şi Târgovişte.