Renault a livrat 122 de ambulanţe către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă

Autor: Roxana Rosu 11.06.2019

Renault a livrat Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă o flotă de 122 de maşini pentru serviciile de ambulanţă şi SMURD, prin Programul POIM 2014 – 2020 - "Îmbunătăţirea capacităţii de intervenţie la urgenţele medicale”.

Flota, dezvoltată de către Asocierea Renault - Gruau - Avant Maris Medical, este alcătuită din vehicule tip C, transformate conform cerinţelor IGSU.

În perioada următoare, Renault va mai livra către IGSU 10 ambulanţe tip C şi 75 de ambulanţe tip B, în completarea celor 300 ambulanţe tip B realizate anul trecut.

Ambulanţele tip C sunt destinate intervenţiilor medicale de urgenţă la cel mai înalt nivel şi transportului medical asistat al pacientului critic, fiind dotate cu echipamente şi materiale de terapie intensivă.

Vehiculul care a stat la baza acestui lot de ambulanţe este Renault Master L3H2 Energy dCi 170 TT şi este disponibil cu sistem multimedia R-LINK: Navigaţie (harta României inclusă) şi ecran tactil 7".

 De asemenea, beneficiază de o serie largă de sisteme de asistenţă la conducere, dintre care Sistem antiblocare roţi la frânare (ABS) cu AFU (asistenţă la frânarea de urgenţă) Ă EBD; Control dinamic al traiectoriei (ESP adaptativ, cu sistem antipatinare ASR); Extended Grip (motricitate suplimentară pe suprafeţe dificile); HSA (Hill Start Assist , asistenţă la urcarea în rampă); proiectoare de ceaţă; Parking assist (camera video pentru asistenţă la parcarea cu spatele şi senzori de parcare spate); Sistem Stop&Start şi ESM (Energy Smart Management - recuperarea energiei în momentul frânării).

Transformarea în ambulanţe a celor 122 de Renault Master s-a realizat în Franţa şi în România, în conformitate cu solicitările IGSU.