Dunca Expediţii, afaceri de 176 milioane de lei în 2018, în creştere cu 9%, dar profit net în scădere

Autor: Mirabela Tiron 12.06.2019

Dunca Expediţii, una dintre cele mai mari companii de transport marfă de pe piaţa locală, la care deţine pachet majoritar din acţiuni familia Dunca, a finalizat anul trecut cu o cifră de afaceri de 176 milioane de lei, în creştere cu circa 9% faţă de anul anterior, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe şi calculelor ZF.

Transportatorul a obţinut însă un profit net mai mic, de doar 100.000 de lei anul trecut, faţă de nivelul de 1,3 milioane de lei în anul anterior, arată aceeaşi sursă. Compania şi-a redus numărul de angajaţi la 565 de  persoane anul trecut, faţă de 609 angajaţi în 2017, potrivit mfinante.ro.