Cine ar fi crezut: PKO, cea mai mare bancă a Poloniei, a ajuns mai valoroasă decât Deutsche Bank, cea mai mare bancă a Germaniei

Autor: Catalina Apostoiu 12.06.2019

Cea mai mare bancă a Poloniei, PKO BP, a depăşit cea mai mare bancă germană, Deutsche Bank, la capitolul capitalizare de piaţă, un moment considerat istoric pentru economia poloneză, potrivit thefirstnews.com. Capitalizarea de piaţă a ambelor bănci a oscilat în jurul valorii de 52 miliarde de zloţi polonezi, respectiv 12 mld. euro, însă marţi gigantul bancar polonez l-a depăşit pe cel german. 

Banca Transilvania, cea mai mare bancă din România, are o capitalizare de 11,1 mld. lei (circa 2,4 mld. euro). Deutsche Bank se confruntă cu o serie de probleme, iar recenta fuziune eşuată cu Commerzbank, a doua mare bancă a Germaniei, nu a făcut decât să-i adâncească declinul pe bursă. Comparativ, PKO BP a avut parte de un an turbulent, preţul acţiunilor sale oscilând între 37 şi 44 de zloţi.