Avocaţii de la Maravela, Popescu & Roman au asistat compania olandeză Nederlandse MKB în achiziţia dezvoltatorului de software BusyMachines

Autor: Cristina Bellu 12.06.2019

Casa de avocatură MPR Partners Î Maravela, Popescu & Roman a asistat compania olandeză Nederlandse MKB în achiziţia dezoltatorului de software BusyMachines cu capital olandezo-român.

Echipa formată din nouă avocaţi şi coordonată de partenerii Alina Popescu şi Dana Rădulescu, a acordat asistenţă cu privire la toate aspectele juridice legate de filiala din România şi de centrul de dezvoltare local ale BusyMachines, incluzând asistenţa specializată în materie de fuziuni şi achiziţii, IT, proprietate intelectuală, concurenţă şi protecţia datelor - care a inclus un raport due diligence complex cu privire la compania ţintă, precum şi asistenţă privind aspectele relevante ale documentelor tranzacţiei.

Alături de Alina Popescu şi Dana Rădulescu, echipa dedicată a inclus partenerii Alexandra Rîmbu şi Felix Tapai (tax partner), precum şi avocaţii seniori Daniel Alexie, Raluca Ciocârlan, Roxana Neacşu, Magda Grigore şi Flavia Ştefura.

Tranzacţia a fost finalizată în luna aprilie 2019, potrivit reprezentanţilor MPR Partners Î Maravela, Popescu & Roman.

“În următorii ani, noul acţionar împreună cu reţeaua sa şi partenerii strategici, vor sprijini creşterea continuă a BusyMachines”, specifică documentul casei de avocatură.

Dezvoltatorul de software BusyMachines a raportat afaceri de 8 mil. lei în 2018 şi profit de 1,9 mil. lei, plus 20% faţă de anul anterior, potrivit celor mai recente date de pe site-ul Ministerului de Finanţe.