Un nou produs de credit de la BCR: Rate fixe de 4,69% pe an. Care sunt condiţiile

Autor: Roxana Rosu 12.06.2019

Banca Comercială Română (BCR) este bancă parteneră şi în cea de-a doua ediţie a programului StartUp Nation, derulat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, şi oferă antreprenorilor finanţare de 100% din ajutorul financiar nerambursabil, dobândă fixă de 4,69% pe an şi cost de garantare zero.

„Dezvoltarea României este strâns legată de susţinerea inovaţiei, a încrederii în spiritul de iniţiativă şi de construirea unui segment puternic de antreprenori. Continuăm să susţinem şi să creştem implicarea BCR în programul StartUp Nation, un parteneriat public-privat de succes şi un reper de bune practici în colaborarea dintre sectorul public şi cel financiar”, a declarat Sergiu Manea, Preşedintele BCR.

La prima ediţie StartUP Nation, BCR a acordat către 1.700 de startup-uri înscrise finanţări cu o valoare totală de 63 milioane de euro.