Dăncilă anunţă că Guvernul alocă încă patru milioane lei pentru lucrările la centura Capitalei

Autor: Diana Grigore 12.06.2019

Guvernul alocă încă patru milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la centura Capitalei, a anunţat, miercuri, Viorica Dăncilă. Premierul a afirmat că banii sunt necesari pentru despăgubirea foştilor proprietari ale clădirilor expropiate.

„Pentru continuarea lucrărilor la centura Capitalei alocăm încă patru milioane de lei, necesar despăgubirii foştilor proprietari ale căror imobile au fost expropiate. În acelaşi timp actualizăm soluţiile tehnice pentru continuarea lucrărilor de modernizare a centurii Capitalei între A1 şi DN7 şi DN2 către A2”, a anunţat Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.

Premierul a afirmat că Guvernul va aproba miercuri indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti Nord-Aeroportul Otopeni.

„În materie de infrastructură avem pe agenda şedinţei de astăzi mai multe hotărâri de guvern prin care demarăm proiecte sau grăbim finalizarea unor investiţii aflate în lucru de mai mult timp. În primul, aprobăm indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti Nord-Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, proiect de investiţii pentru care ieri a fost semnat contractul de proiectare şi execuţie. Sunt fonduri deja alocate pentru această investiţie şi am convingerea că proiectul va fi finalizat la termenul stabilit”, a adăugat Dăncilă.

Şeful Executivului a precizat, de asemenea, că Guvernul va adopta şi un act normativ necesar pentru începerea lucrărilor la un obiectiv rutier de 19 km, care face legptura între centura Municipiului Oradea şi autostrada A3.

„Valoarea totală a investiţiei este de 719 milioane de lei, bani ce vor fi asiguraţi de la bugetul de stat şi fonduri externe nerambursabile”, a conchis Dăncilă.