Rusia ar putea introduce săptămâna de lucru de patru zile

Autor: Catalina Apostoiu 13.06.2019

Premierul rus Dmitri Medvedev a sugerat că Rusia ar putea adopta săptămâna de lucru de patru zile pe viitor pentru a-i ajuta pe angajaţi să depăşească sindromul de epuizare şi de oboseală cronică, scrie The Moscow Times.

Potrivit unui raport publicat în 2018, productivitatea forţei de muncă ruseşti se numără printre cele mai scăzute din cele mai mari economii ale lumii în pofida programului prelungit.

Medvedev a citat exemplul unei companii din Noua Zeelandă care a făcut acest pas, productivitatea muncitorilor crescând cu aproximativ 20%.