Afacerile americanilor de la Sykes, operator de call-centere, au crescut cu 20% în 2018, la 138,4 milioane de lei

Autor: Laurentiu Cotu 17.06.2019

Un angajat într-un call center, care oferă servicii doar în limba română, poate câştiga un salariu de până la 2.000 de lei net.



Furnizorul de soluţii de management şi servicii BPO Sykes Entreprises Eastern Europe, parte a grupului american Sykes, a realizat în 2018 o cifră de afaceri de 138,4 mil. lei (29,8 mil. euro), mai mare cu 20% faţă de anul anterior, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor Publice. Compania a realizat anul trecut un profit net de aproximativ 13 mil. lei (2,8 mil. euro), în uşoară scădere faţă de anul precedent, având un număr mediu de 1.548 de angajaţi, conform datelor publice. În ultimul an americanii au angajat circa 200 de oameni noi, conform aceleiaşi surse.

Grupul american Sykes a intrat pe piaţa locală în anul 2010, cu un spaţiu de 1.800 mp închiriat în clădirea de birouri Sigma Center din Cluj, dezvoltând proiecte pentru compania Samsung.

Colaborarea a continuat, astfel că Samsung a lansat în luna aprilie a acestui an un serviciu de asistenţă şi suport nonstop pentru clienţii de pe piaţa locală care au smartphone-uri şi gadgeturi purtabile ale companiei, fur­nizarea serviciului fiind externa­li­zat către compania Sykes Enter­prises.