Cei mai mari cinci jucători din distribuţia de bunuri de larg consum au avut afaceri totale de 3,8 mld. lei în 2018

Autor: Mădălina Dediu Panaete 17.06.2019

Aquila rămâne cea mai mare companie din sectorul estimat la peste 10 mld. lei anual.



Cele mai mari cinci companii din sectorul distribuţiei de bunuri de larg consum (FMCG) au avut cumulat afa­ceri de 3,86 miliarde de lei, mai mari cu 12% faţă de anul pre­cedent, arată o ana­liză a ZF făcută pe baza datelor de la Mi­nisterul de Finanţe. Ei „mă­nân­că“ circa o treime din toată piaţa de profil.

Astfel, creşterea consumului populaţiei de peste 5% din 2018 a adus celor mai mari jucători de pe piaţă ma­jo­rări ale vânzărilor în linie cu cele ale principalilor clienţi. Însă, profiturile au avut de suferit anul trecut astfel că ma­jo­ritatea com­paniilor pre­zente în cla­sa­ment au avut câşti­guri mai mici în 2018.