Retailerul austriac de mobilă XXXLutz investeşte 5 mil. euro într-un un magazin de 12.000 mp la Oradea. „Proiectul mömax a depăşit aşteptările mele iniţiale.“

Autor: Laurentiu Cotu 19.06.2019
Retailerul austriac de mobilă şi decoraţiuni XXXLutz, cu afaceri anuale de 4,65 mld. euro, va deschide până la finalul a­ces­­tui an cel de-al doilea magazin de pe piaţa locală sub bran­­dul Mömax, în Oradea, investiţia ridicându-se la 5 mil. euro.

Primul magazin din gama XXXLutz din România a fost deschis anul trecut la Timişoara, după o tatonare de 10 ani a pieţei locale. Recent, compania a anunţat că va transforma magazinele Kika cumpărate de la grupul austriac Signa în unităţi sub brandul premium XXXLutz, imediat ce va primi acordul de la Consiliul Concurenţei.