INS: Serviciile prestate către companii au înregistrat, în aprilie, un avans de 16,1%

Autori: Laura Albu , Mediafax 19.06.2019

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate către companii a crescut, în termeni nominali, atât ca serie brută, cu 16,1% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 17%, faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, arată datele publicate de INS.

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie brută, în luna aprilie 2019, comparativ cu luna aprilie 2018, în termeni nominali, a crescut, pe ansamblu, cu 16,1%. Această creştere este datorată evoluţiei cifrei de afaceri din activităţile de servicii informatice şi din tehnologia informaţiei care s-au apreciat cu 36,7%.

Alte servicii furnizate care au înregistrat creşteri au fost activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (16,8%), activităţile de transporturi (10,5%) şi activităţile de comunicaţii (+5,8%).

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna aprilie 2019, comparativ cu luna aprilie 2018, în termeni nominali, a crescut, pe ansamblu, cu 17,0%, informează raportul Institutului Naţional de Statistică.

În primele patru luni ale anului 2019 cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, a crescut, cu 15,7%, datorită creşterilor înregistrate de cifra de afaceri din activităţile de servicii informatice şi IT (26,8%), datoriă altor servicii furnizate în principal întreprinderilor (19,8%), activităţilor de transporturi (12,2%), activitǎţilor de comunicaţii (5,8%) şi activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (5,6%), mai arată raportul INS.