Ploieştiul a accesat 20,66 mil. lei fonduri europene pentru eficienţa energetică a blocurilor
Municipiul Ploieşti a semnat contractele de finanţare pentru cinci proiecte din domeniul eficientizării energetice în sectorul rezidenţial şi pentru două clădiri publice din domeniul educaţiei, cu o valoare totală de 20,66 milioane lei, din care 7,85 mil. lei reprezintă cheltuielile de la bugetul local.
Termenul de finalizare a lucrărilor este de 18 luni de la semnarea contractului de finanţare, iar lucrările executate vor consta în realizarea sistemului constructiv pentru termoizolarea faţadelor, exclusiv soclul, lucrări de tâmplărie termorezistentă pentru goluri în faţadă şi sistem constructiv pentru termoizolarea soclului, reabilitare termică, implementare a unui iluminat eficient energetic şi a soluţiilor de utilizare a energiei regenerabile, prin panouri fotovoltaice.
Primarul municipiului Ploieşti Adrian Florin Dobre a mai semnat un contract de finanţare pentru creşterea eficienţei energetice a clădirii aferente Grădiniţei „Sfântul Mucenic Mina“, prin reabilitarea termică şi implementarea unui iluminat eficient energetic, în termen de 11 luni de la semnarea contractului de finanţare. Contractul de finanţare menţionat mai sus are stipulat şi un obiectiv specific suplimentar, care prevede scăderea consumului energetic primar al clădirii aferente Grădiniţei cu program prelungit nr. 23, prin utilizarea resurselor de energie regenerabilă - pompa de căldură şi panouri fotovoltaice, în termen de 11 luni de la semnarea contractului de finanţare.