Ungaria îşi creează ieşire la mare prin Italia. „Ungaria va crea un port şi o bază logistică în Trieste pentru a permite firmelor maghiare care exportă peste mări să-şi livreze produsele mai repede şi fără obstacole.“

Autor: Bogdan Cojocaru 24.06.2019

Oraşul italian Trieste va deveni rampa de lansare pentru exporturile peste mări ale Ungariei, care va crea acolo un port şi o bază de logistică de 32 de hectare, scrie hvg.hu citând un oficial al ministerului afacerilor externe şi comerţului. Scopul proiectului este de a facilita şi accelera livrarea de produse maghiare pe rute maritime.

„Ungaria va crea un port şi o bază logistică în Trieste pentru a permite firmelor maghiare care exportă peste mări să-şi livreze produsele mai repede  şi fără obstacole“, a declarat Peter Szijjarto, ministrul ungar al comerţului, la Forumul Logistic V4Ă. Oficialul a adăugat că acordul de cumpărare pentru teren ar putea fi semnat la începutul lunii iulie. Costul proiectului este estimat la 60-100 de milioane de euro. Planul presupune, de asemenea, dezvoltarea de infrastructură care să permită companiilor din Ungaria un acces mai rapid la punctul de ieşire la mare pe rute rutiere sau feroviare. Accesul ar trebui să se facă în cel mult 24 de ore.

Ungaria este o economie cu surplus comercial, adică una care exportă mai mult decât importă. Surplusul comercial s-a situat la 644 de milioane de euro în luna mai, potrivit datelor insti­tutului naţional de statistică. În luna analizată, im­por­turile au crescut cu 6% în ritm anualizat, la 9 miliarde de euro, în timp ce exporturile s-au majorat cu 5%, la 9,67 miliarde de euro. În aceeaşi perioadă a anului trecut, sur­plusul comercial a fost cu 54 de milioane de euro mai mare.

Cel mai mult au crescut importurile de energie, cu 12%. Au urmat în top importurile de utilaje şi echipamente de transport, care s-au majorat cu 8,2%. Achiziţiile de alimente, băuturi şi produse din tutun au urcat cu 3,2%.

În schimb, exporturile de alimente, băuturi şi produse din tutun au crescut cu 11%, iar cele de energie cu 4,1%. Exporturile către alte state membre ale Uniunii Europene au reprezentat 87% din exporturile totale, iar importurile către UE au fost de 75% din total. Cu ţările Uniunii, Ungaria a avut un surplus comercial de 1,2 miliarde de euro. În perioada ianuarie-martie, surplusul s-a situat la 1,85 miliarde de euro, faţă de 2,14 miliarde de euro în intervalul similar din 2018.