Tranzacţie cu felicitări, dar şi cu contestări. EximBank ajunge la o cotă de piaţă de 3% după achiziţia Băncii Româneşti şi ar urca în top 10. Statul va avea o felie de peste 9,5% din bankingul românesc

Autori: Claudia Medrega , Cristian Hostiuc 24.06.2019

♦ Este pentru prima dată când o bancă de stat cumpără o bancă privată, cu capital străin ♦ EximBank poate urca în premieră în topul celor mai mari 10 bănci locale şi va activa pentru prima oară pe segmentul de retail banking, devenind astfel o bancă universală ♦ Statul român, care controlează CEC Bank şi EximBank, va avea două bănci în top 10 şi o felie de peste 9,5% din bankingul românesc ♦ Senatorul PNL Florin Câţu, fost bancher la ING, cere anchetă privind această tranzacţie şi cheamă BNR să dea explicaţii.



După mai bine de un an de discuţii şi negocieri, EximBank, o bancă a statului şi care nu se află în top 10, a reuşit să semneze cu National Bank of Greece achi­ziţia Băncii Româneşti, o tranzacţie care părea la început imposibilă şi de neînţeles.

Acum un an, BNR a respins achiziţia Băncii Româneşti de către grupul ungar OTP, fără a da explicaţii publice legat de motive.

Până acum, statul român şi-a vândut toate băncile mari - BCR, BRD, Raiffeisen Bank - singura excepţie fiind CEC Bank, aşa că top 10 sistem bancar românesc este dominat în acest moment de grupurile financiare internaţionale - Erste/Austria cu BCR, SocGen/Franţa cu BRD, Raiffeisen, UniCredit, ING, Alpha Bank, Garanti, OTP Bank.