Video ZF Esenţial în business. Ciprian Negură, KPMG: Agilitatea a devenit cel mai important atu pentru un lider. Vom avea CEO roboţi, mai mult ca sigur
„Există deja roboţi care iau decizii pentru noi, cum ar fi în domeniul financiar-investiţional, dar va veni şi vremea în care cei care conduc afacerile ar putea fi roboţi. Vom avea CEO roboţi, mai mult ca sigur.“
Cea mai mare calitate a liderului din prezent este agilitatea, în contextul în care toate companiile trebuie să se pregătească pentru scenariile imprevizibile ale mediului de business aduse de revoluţia tehnologică, a explicat Ciprian Negură, director advisory în cadrul KPMG în România, în cadrul celei mai recente ediţii a emisiunii ZF Esenţial în business, realizată de ZF în parteneriat cu firma de audit şi consultanţă fiscală KPMG.
„Agilitatea este foarte greu de obţinut în organizaţii tradiţionaliste, care au deja o poziţie de piaţă dominantă şi care, începând de la mentalitate până la structura organizaţională, consideră că fac bine ceea ce fac şi că trecutul este un bun predictor al viitorului“, a observat specialistul.