PSD-ALDE vrea să mai privatizeze încă o dată Petrom. Tăriceanu: “Statul trebuie să vândă un pachet de până la 8% din acţiuni”. Tranzacţie de 1,8 mld. lei la preţul unei acţiuni Petrom, de luni de la bursă

Autor: Liviu Popescu 24.06.2019

Preşedintele ALDE Călin-Popescu Tăriceanu a afirmat astăzi că o nouă şedinţă a coaliţiei va avea loc în această săptămână, iar printre temele care urmează a fi abordate se numără şi vânzarea de către statul român a unui pachet de 8% din OMV Petrom, una dintre cele mai mari companii din România.

“Suntem în situaţia de a discuta, au câştigat în instanţă salariaţii Petrom o acţiune în baza căreia au dreptul să cumpere acţiuni Petrom. Acest lucru este, într-adevăr, prevăzut în legea de privatizare a Petrom. Statul trebuie să vândă un pachet de până la 8%. Este o problemă puţin complicată pentru că trebuie să vedem cui vindem: celor care erau acţionari la data privatizării, mie aşa mi s-ar părea normal, sau numai celor de astăzi”, spune Tăriceanu citat de Agepres.

Potrivit unor calcule ZF, 8% din pachetul de 20,6% pe care statul român prin Ministerul Energiei îl are la Petrom valorează 1,8 miliarde de lei la preţurile curente de tranzacţionare.

Tăriceanu menţionează că instanţa nu a precizat cui trebuie să vândă statul. “Şi aceasta este o chestiune tehnică, care ţine numai de Guvern, dar am pus-o pe ordinea de zi ca o problemă care trebuie rezolvată, şi probabil că avem şi altele”.

Potrivit legii de aprobare a Ordonanţei de Guvern 55/2003 privind privatizarea Petrom, care a intrat în vigoare la 26 august 2003, un pachet de 8% din acţiunile companiei va fi vândut salariaţilor la acelaşi preţ la care titlurile au fost transferate grupului austriac OMV.

Acest pachet cuprinde 4,5 miliarde de acţiuni, ceea ce la preţul de 0,2158 pe acţiune la care s-a privatizat Petrom înseamnă o tranzacţie de circa 1 miliarde de lei. În prezent acţiunile SNP se tranzacţionează la bursă la preţul de 0,3985 lei pe unitate, adică în creştere cu 85% faţă de preţul de privatizare.

La jumătatea anului 2003, Petrom avea 60.000 de angajaţi, pentru ca în prezent numărul acestora să fie de 12.500.

Petrom a fost preluată la sfârşitul anului 2004 de către grupul austriac OMV, printr-o tranzacţie combinată de achiziţie de acţiuni de la stat şi o majorare de capital cu o valoare cumulată de 1,5 mld. euro.

Statul român deţine 20,6% din compania, iar Fondul Proprietatea alte 10%.