ZF Live. Andrei Cionca, CITR Group 90% din IT-iştii români lucrează în outsourcing deoarece nu au avut surse de finanţare pentru a înfiinţa un start-up de tehnologie. Aşa că am creat RocaX. Investim între 100.000 şi 300.000 de euro în fiecare companie

Autor: Alexandra Cepăreanu 25.06.2019

Roca, o platformă de investiţii şi management destinată companiilor româneşti, a înfiinţat Roca X, un fond de investiţii ce are ca scop finanţarea start-up-urilor active în sectorul de IT.

Andrei Cionca, preşedintele CITR Group (Casa de Insol­venţă Transilvania), organi­zaţie care a înfiinţat plat­forma Roca, a explicat că Roca X a luat naştere în urma unor studii de piaţă care arată că 90% din IT-iştii români lucrează în zona de outsourcing, iar părerea lui este că ei nu au ieşit până acum din această zonă deoarece nu au avut fonduri pentru a dezvolta produse inovative.