Alpha Bank România deschide piaţa obligaţiunilor ipotecare cu o emisiune de 200 mil. euro. Sergiu Oprescu, preşedinte executiv: Această emisiune este doar o floare, nu a venit încă primăvara. Sperăm la mai multe obligaţiuni ipotecare în viitor

Autor: Tibi Oprea 27.06.2019

♦ Titlurile ipotecare emise de banca elenă reprezintă o premieră pentru sectorul financiar-bancar românesc, după ce Alpha Bank a fost prima bancă din România care a lansat un credit imobiliar, punând astfel bazele pieţei ipotecare locale acum circa 18 ani ♦ Emisiunea este listată şi la Bursa de Valori din Luxemburg, prospectul de bază fiind aprobat de Commission de Surveillance du Secteur Financier Luxembourg (CSSF) pe 8 aprilie 2019.



Banca românească cu capital grecesc Alpha Bank, plasată în top 10 al celor mai mari bănci locale după active, a listat miercuri la Bucureşti prima emisiune de obligaţiuni ipotecare, în valoare de 200 milioane euro, formată din 2.000 de titluri cu o valoare de 100.000 de euro fiecare, cu o dobândă variabilă de EURIBOR la şase luni plus 1,5% pe an, plătibilă semestrial. Obligaţiunile emise pe o perioadă de cinci ani, parte dintr-un program anun­ţat de 1 miliard de euro, sunt garantate cu cre­dite ipotecare şi au primit ratingul Baa2 din partea Moody’s, cu o treaptă deasupra ratingului de ţară.

„Astăzi deschidem un nou capitol în istoria siste­mului financiar-bancar local, aducând la Bursa de Valori din Bucureşti prima emisiune de obli­ga­ţiuni ipotecare. Este un moment important, Ro­mânia intrând astfel pe harta ţărilor care au o  piaţă activă a obligaţiunilor ipotecare, instrumente moderne de finanţare care vor contribui la dezvoltarea institu­ţiilor financiare şi a pieţei de capital“, a declarat Sergiu Oprescu, preşedintele executiv al Alpha Bank Ro­mânia, în cadrul ceremoniei de deschidere a pri­mei şedinţe de tranzacţionare.