Eugen Teodorovici: E un moment de răscruce în PSD

Autor: Diana Grigore 29.06.2019

Eugen Teodorovici a declarat, sâmbătă, referitor la faptul că Marian Oprişan a fost huiduit la Congres, că orice gest are interpretare pentru fiecare. El a precizat că e un moment de răscruce pentru partid şi dacă acesta va fi bine gestionat, atunci lucrurile se vor schimba pentru toată lumea.

„Orice gest are interpretarea pentru fiecare. Trebuie să ne respectăm colegii. Este un moment de răscruce în PSD şi sunt convins că dacă acest moment e bine gestionat, lucrurile se pot schimba pentru toţi. Eu vreau să văd fapte, intenţiile sunt bune frumoase, numai că ar trebui să fim noi toţi şi PSD şi românii doritori de fapte clare, concrete. Fiecare în zona care este, fie că e în Executiv, fie în partid, trebuie să facă cinste acelei poziţii. Partidul nostru a fost afectat ca imagine, în multe cazuri pe nedrept”, a afirmat Eugen Teodorovici, la finalul Congresului de sâmbătă.

Marian Oprişan a fost huiduit de colegii de partid, în momentul în care a vrut să ia cuvântul la Congres, după discursul lui Codrin Ştefănescu. Din sală au fost social-democraţi care i-au transmis „ai vorbit urât de toţi” sau „ce mesaj ai dat pe Facebook”.

În momentul când liderul PSD Vrancea a urcat pe scena pentru a ţine un discurs, social-democraţii au început să fluiere şi să îl huiduiască, strigând spre acesta „ai vorbit urât de toţi”.

Prin urmare, Oprişan a replicat, resemnat „Se pare că nu vor să mai vorbim”, coborând apoi de pe scenă.

Viorica Dăncilă a fost aleasă, sâmbătă, preşedinte al PSD, la Congresul extraordinar al partidului. De asemenea, Eugen Teodorovici a fost ales preşedinte executiv, iar Mihai Fifor, secretar general.