Veşti bune pentru şoferi: Senatul a adoptat proiectul de lege care schimbă regulile privind inspecţia tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România

Autor: Alexandru Nanu 30.06.2019

În această săptămână, senatorii au adoptat proiectul de lege care prevede ca cei care deţin vehicule înmatriculate sau înregistrate în România să poate efectua inspecţia tehnică periodică (ITP) şi în străinătate.

Proiectul de lege L322/2019pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.81/2000 privind inspecţia tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România, cu 56 de voturi pentru, 5 voturi împotrivă şi 5 abţineri.

Propunerea legislativă cu numărul B250/2019, depusă la Senat pe 5 iunie, prin care se vrea oferirea posibilităţii celor cărora au vehicule înmatriculate sau înregistrate în România să poate efectua inspecţia tehnică periodică (ITP) şi în străinătate, a fost iniţiată de doi senatori PSD, respectiv Brăiloiu Tit-Liviu şi Nicolae Şerban.

Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.81/2000 privind inspecţia tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România prevede ca ITP-ul să poată fi efectuat în Republica Moldova, Elveţia, Norvegia, Islanda, Liechtenstein şi statele membre ale Uniunii Europene.

Activitatea de inspectie tehnica periodica se poate realiza numai prin operatori economici autorizati, numai pe baza unui contract de franciza incheiat cu R.A.R. de catre acqtia, in conditiile legii.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, primă cameră sesizată, decizională fiind Camera Deputaţilor. Pentru a intra în vigoare prezentul proiect de act normativ, acesta trebuie adoptat de Camera Deputaţilor, promulgat de către preşedinte şi publicat în Monitorul Oficial.