Fondul Proprietatea consideră că este un „coşmar“ vânzarea unui pachet de 8% din Petrom de către statul român

Autor: Tibi Oprea 01.07.2019

Johan Meyer, managerul de portofoliu al Fondului Proprietatea (FP), emitent cu ex­punere pe unele dintre cele mai mari com­panii de la bursă şi acţionar cu 10% la OMV Petrom, caracterizează ca fiind drept un „coşmar“ faptul că statul român este obligat să vândă un pachet de 8% din de­ţinerea la Petrom şi spune că dacă acest pro­iect merge mai departe, vor exista ani de litigii întrucât „cineva se va simţi în­şelat“.

„Dacă va avea loc această tran­zacţie, Guvernul va vinde acţiuni la valoarea la care com­pania a fost privatizată. Legislaţia este extrem de neclară. Pachetul vândut ar putea fi de 8%, dar la fel de bine ar putea fi de 0,1%. De asemenea, nu există nicio indicaţie dacă acesta va fi vândut angajaţilor de la mo­mentul privatizării sau celor de acum. Este un coşmar“, a spus Johan Meyer prezent vineri la o conferinţă de presă de după AGA.