Dobânzile la credite pot creşte în iulie-septembrie. Indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor IRCC creşte la 2,63%, de la 2,36%

Autor: Claudia Medrega 01.07.2019

Indicele de referinţă pentru credi­tele consumatorilor (IRCC), folosit ca reper în cazul împrumuturilor retail în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 2,63%, cu 0,27 puncte peste nivelul pre­cedent calculat de BNR, de 2,36%, noua valoare urmând să fie aplicată pentru creditele ce vor fi acordate de bănci în intervalul iulie-septembrie.

Băncile pot să acorde din luna mai credite retail în lei cu dobândă variabilă le­gate de o nouă referinţă, respectiv indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate con­sumatorilor, care înlocuieşte ROBOR în contractele de cre­dit retail în lei.