Performanţa de la U21 încă atrage atenţia: Mirel Rădoi a fost ofertat de o echipă din zona arabă

Autor: Administrator 01.07.2019

România U21 a avut un parcurs excelent la EURO 2019. S-a oprit în semifinale, Germania câştigând cu 4-2, dar tricolorii lui Mirel Rădoi au impresionat şi-n grupe, unde au învins Croaţia, 4-1, Anglia, 4-2, şi au remizat cu Franţa, 0-0. 

De asemenea, România s-a calificat după o pauză de 56 de ani la Jocurile Olimpice. Selecţionerul Mirel Rădoi e curtat de mai multe echipe, iar Andrei Vochin, consilier al preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu, a dezvăluit ce ofertă extrem de avantajoasă a refuzat tehnicianul. "Înainte de Campionatul European de tineret a răspuns pentru a doua sau a treia oară la fel, spunând că nu va pleca de la echipa naţională de tineret la sfârşitul acestui campionat, ci va prelua noua generaţie, care are startul preliminariilor în septembrie. A ales să continue cu această echipă naţională de tineret până la sfârşitul campaniei viitoare, după care se va orienta probabil spre o altă echipă.

În momentul în care el a semnat contractul, a semnat un contract până în 2020, adică la sfârşitul următoarei campanii. A avut ofertă şi o ofertă serioasă din zona arabă, ceva comparabil cu ce a avut acum Răzvan Lucescu, pe care a refuzat-o", a declarat Andrei Vochin la Telekom Sport. Răzvan Lucescu a semnat cu Al-Hilal, acolo unde va câştiga patru milioane de euro pe an.